Sindromul oglinzii Giovannini nu este considerat a fi un sindrom real. S-a întâmplat doar de două ori în viața reală și se crede că se datorează faptului că cineva a suferit leziuni grave ale creierului, făcând ca nicio înțelegere a sinelui persoanei să fie păstrată.
Ce cauzează sindromul oglinzii?
Sindromul oglinzii apare atunci când fătul are o acumulare anormală de lichid, în timp ce mama are preeclampsie, o afecțiune a tensiunii arteriale crescute. Este adesea numit Sindromul oglinzii din cauza asemănării simptomelor dintre mamă și copil.
Ce este sindromul oglinzii?
Sindromul oglinzii (SM) este o complicație rară a hidropsului fetal care apare ca un edem triplu (fetal, placentar și matern) [1], în care mama „oglindește” fătul hidropic. Acest sindrom a fost descris pentru prima dată în 1892 de obstetricianul scoțian John William Ballantyne [2].
Hidropsul se poate rezolva?
Rezolvarea spontană a Hydrops fetalis non-imun. Este descris un raport de caz de hidrops fetal caracterizat prin ascită și edem al scalpului de etiologie necunoscută. Hidropsul s-a dezvoltat la 24 de săptămâni și s-a rezolvat complet fără tratament, rezultând un copil născut viu la termen.
Poate un bebeluș să supraviețuiască hidropului?
Care sunt posibilele complicații ale hidrops fetalis? Umflarea severă care apare cu hidrops poate copleși sistemele de organe ale bebelușului. Aproximativ 50% dintre copiii nenăscuți cu hidrops nu supraviețuiesc. Riscurile pentru alte probleme sunt mari și pentru copiii născuți cu hidrops.
Cât timp poate supraviețui un bebeluș hidropului?
Perspectivele pentru hydrops fetalis depinde de starea de bază, dar chiar și cu tratament, rata de supraviețuire a copilului este scăzută. Doar aproximativ 20% dintre bebelușii diagnosticați cu hidrops fetal înainte de naștere vor supraviețui până la naștere, iar dintre acești copii, doar jumătate vor supraviețui după naștere.
Cât de devreme poate fi detectat hidropsul fetal?
Odată cu recunoașterea hidropsului precoce prin utilizarea sporită atât a ecografiei de întâlnire în primul trimestru, cât și a screening-ului cu ultrasunete de rutină la 18-22 săptămâni, incidența poate fi mai mare. Datele finlandeze de la femeile supuse unui screening de rutină pentru anomalii la 20 de săptămâni de gestație oferă o incidență de 1 la 1700.
Hidropsul fetal este genetic?
Treizeci (5,5%) și 35 (2,8%) de cazuri de hidrops au fost găsite în loturile de autopsii fetale și, respectiv, neonatale. Cauzele genetice au reprezentat 35%. O căutare atentă a cauzelor genetice raportate anterior ale hidropsului fetal a indicat 64 de etiologii diferite.
Ce cauzează hidropsul non-imun?
Hidropsul non-imun, cel mai frecvent tip, este cauzat de o afecțiune medicală fetală sau de un defect congenital care afectează capacitatea organismului de a gestiona lichidul.
De ce este hidropsul Fetalis incompatibil cu viața?
Cea mai severă formă este sindromul Hb Barts hydrops fetalis, din cauza pierderii tuturor celor 4 gene, care este în general incompatibil cu viața.
Ce este sindromul hidrops fetal?
Hydrops fetalis (hidrops fetal) este o afecțiune fetală gravă definită ca acumulare anormală de lichid în două sau mai multe compartimente fetale, inclusiv ascită, revărsat pleural, revărsat pericardic și edem cutanat. La unii pacienți, poate fi asociat și cu polihidramnios și edem placentar.
Ce cauzează revărsatul pleural fetal?
Cauza de bază a efuziunii pleurale la un făt poate include probleme genetice, infecție și afecțiuni cardiace sau pulmonare. Perspectiva pentru fiecare caz individual depinde de cantitatea de lichid din piept. O cantitate mare de lichid poate duce la insuficiență cardiacă fetală (hidrops) și hipoplazie pulmonară (plămâni subdezvoltați).
Cât de frecventă este revărsatul pericardic fetal?
Revărsatul pericardic poate fi găsit izolat sau asociat cu diferite anomalii descrise în literatură (Tabelul 1). Incidența este de aproximativ 0,64–2,00%. Este necesar să se efectueze un studiu cu ultrasunete fetal cuprinzător pentru a exclude diferitele cauze la care este asociată.
Cât de grav este efuziunea pericardică?
Revărsatul pericardic pune presiune asupra inimii, afectând funcția inimii. Dacă nu este tratată, poate duce la insuficiență cardiacă sau deces.